Sofer pericol public!

Sofer pericol public!

   Arhiva

Greu de oprit! Avea permisul suspendat, după ce a fost implicat într-un accident cu victime, dar poliţiştii l-au depistat la volan, pe un drum naţional. La numai o zi, acelasi şofer a fost oprit în trafic, de data aceasta în municipiul Botoşani. Mai mult, teribilul conducător auto a refuzat să se supună verificărilor cu alcooltestul, manifestându-se violent şi adresând în mod direct ameninţări, cuvinte şi expresii jignitoare la adresa politiştilor. 
 
Poliţiştii Serviciului Rutier au depistat în trafic, pe D.N. 29, în localitatea Ungureni, autoturismul marca Opel Astra condus de Aniculaesei Petru, de 55 ani, din municipiul Botoşani.

Cu prilejul activităţilor de verificare a documentelor de identitate poliţiştii au constatat că şoferul avea permisul de conducere reţinut în vederea anulării întrucât conducătorul auto a fost implicat în producerea unui accident soldat cu victime omeneşti, accident produs pe fondul consumului de alcool.

Faţă de Aniculasei Petru se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărui permis a fost retras sau anulat, urmând a se propune soluţie procedurală.

"La doar o zi, în 17.03.2010, în jurul orei 16.50, poliţiştii botoşăneni l-au depistat din nou în trafic, de această dată pe Calea Naţională din municipiul Botoşani, conducând acelaşi autoturism. Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, iar ulterior, fiind condus la Spitalul Judeţean Botoşani a refuzat şi recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, a precizat inspector pr. Daniela Darea, purtator de cuvant in cadrul IPJ Botosani.

În momentul depistării, cât şi pe perioada cercetărilor efectuate, Aniculasei Petru s-a manifestat violent şi a adresat în mod direct ameninţări, cuvinte şi expresii jignitoare la adresa politiştilor.

Faţă de acesta se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drum public a unui autovehicul de către o persoană al cărei drept de a conduce a fost suspendat, refuzul recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, precum şi sfidare a organelor judiciare, urmând a se propune soluţie procedurală.
 

 

 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sărbătoare cu invitați de seamă la Hudești, biserica parohială a împlinit 270 de ani! - FOTO

astăzi, 08:34

Parohia Hudești, aflată în  Protopopiatul Darabani, a organizat joi, 29 octombrie 2026, o serie de manifestări cultural-religioase de o importanță deosebită, marcând exact 270 d...

Mai multe primării nu au bani de combustibil ca să treacă iarna, pe listă se află și Botoșaniul!

astăzi, 08:16

Suma totală pe care autoritățile locale nu o pot asigura din venituri proprii pentru a achiziționa combustibilul pentru încălzire în această iarnă se ridică la 300 de milioane de l...

Valeriu Iftime, la Palatul Victoria: ”A fost o întâlnire aplicată și necesară”

astăzi, 08:05

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, a participat la o ședință de lucru la Palatul Victoria, alături de conducerea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din Rom&acir...